sâmbătă, 14 noiembrie 2015

14 noiembrie - Ziua Dobrogei

Azi s-au sarbatorit 137 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Roman.




"Pe 14 noiembrie se împlinesc 137 de ani de când Dobrogea s-a reîntregit cu România, în urma Războiului de Independenţă dintre anii 1877-1878, fiind pentru prima dată când ziua aceasta este sărbătorită ca o zi națională, după ce propunerea a 27 de deputați și senatori constănțeni a fost votată de Parlament.
Datorita tragediei petrecute cu câteva zile în urma, reprezentantii Consiliului Judetean Constanta au anulat o mare parte din evenimentele programate sa aiba loc cu aceasta ocazie.
La 14 noiembrie 1878, o divizie romana a trecut Dunarea în Dobrogea, prilej cu care însuși domnitorul Carol I a adresat dobrogenilor o Proclamație:
<<Locuitori de orice nationalitate si religie, Dobrogea - vechea posesiune a lui Mircea cel Batran – de astazi face parte din Romania. Voi de acum atarnati de un Stat unde nu vointa arbitrara, ci numai legea dezbatuta si încuviintata de natiune hotaraste si ocarmuieste. Cele mai sfinte si mai scumpe bunuri ale omenirii: viata, onoarea si proprietatea sunt puse sub scutul unei Constitutii pe care ne-o ravnesc multe tari straine. Religiunea voastra, familia voastra, pragul casei voastre vor fi aparate de legile noastre si nimeni nu le va putea lovi, fara a-si primi legitima pedeapsa. Armata romana, care intra în Dobrogea, nu are alta chemare decat a mentine ordinea si, model de disciplina, de a ocroti pasnica voastra vietuire. Salutati dar cu iubire drapelul roman, care va fi pentru voi drapelul libertatii, dra-pelul dreptatii si al pacii. În curand provincia voastra, pe cale consti-tutionala, va primi o organizatiune definitiva. Care va tine seama de trebuintele si moravurile voastre, care va aseza pe temelii statornice pozitia voastra cetateneasca. Iubiti tara la a carei soarta este lipita de acum si soarta voastra.>>
Unirea Dobrogei, stravechi pamant getic intrat primul in lumina istoriei, a insemnat in realitate implinirea aspiratiilor romanilor dobrogeni. Pe tot parcursul razboiului, romanii dobrogeni, autohtoni ai regiunii, au sperat victoria armatei romane si posibilitatea unirii cu Romania, dupa cum o demonstreaza primirea cu toata cinstea din iunie 1877 facuta la Macin trupelor ruse si apoi in decembrie 1877 petitia dobrogenilor care, acoperita de nume si semnaturi, cerea unirea Dobrogei cu Romania.
Mai mult, numerosi romani dobrogeni s-au inrolat in armata ca voluntari in timpul razboiului.
Unirea Dobrogei cu tara a fost dorinta guvernului si populatiei romanesti in aceasi masura si nu o situatie impusa de rusi, pe care oamenii politici romani ar fi incercat sa o evite. (Geograful Grigore Cobalcescu scria referindu-se la Dobrogea: “In aceste circumstante nu vad ce am putea face decat sa privim Dobrogea ca o proprietate a noastra si sa ne gandim ce vom face cu ea, pentru a profita de aceasta stapanire legala, si desigur sa facem tot ce putem pentru a-i multumi pe etnicii stabiliti pe acest pamant si sa cautam sa pastram fratia lor.”; poetul Mihai Eminescu vorbind despre Dobrogea afirma: “Din punct de vedere istoric, noi avem dreptul indisputabil asupra Dobrogei. Roman in perioada lui Augustus, locul de exil al lui Ovidius, marele poet, candva a bizantinilor, trecand de la dinastia Assanizilor la Valahia, a continuat sa ramana Valahiei, pana la momentul cand ne-a fost luata de turci”; I. C. Bratianu, cu ocazia unui discurs in Senat pe 28 septembrie 1878 pleda de asemenea pentru dreptul istoric al Romaniei asupra Dobrogei: “Provoc pe oricine poate demonstra cu dovezi ca Dobrogea ar fi apartinut statului bulgar. La inceputul secolului al XV-lea turcii au furat Dobrogea de la noi cu sabia. […] Nimeni nu trebuie sa indrazneasca sa spuna ca Dobrogea a apartinut Bulgariei; noi suntem stapanii legali prin sange, am pierdut-o prin sabie si acum este a noastra… prin sabie!”)
Ceea ce a incercat in fapt clasa politica romaneasca, a fost evitarea pierderii sudului Basarabiei, pentru ca nu s-a dorit o tranzactie teritoriala pe seama unor teritorii romanesti. Romania obtinea deci, prin ceea ce avea sa devina cunoscut drept “Razboiul de Independenta”, recunoasterea suveranitatii sale asupra teritoriului dintre Dunare si Marea Neagra.
Participarea Romaniei la razboiul din 1877-1878 si cucerirea independentei de stat a insemnat egalitatea juridica cu toate statele suverane, avand o adanca semnificatie morala pentru ca a ridicat constiinta natiunii romane libere si a permis realizarea in perspectiva, atunci cand istoria a permis-o, a Marii Uniri de la 1918. Nu mai putin important a insemnat eliberarea altor populatii balcanice de sub dominatia otomana, contribuind decisiv la evolutia acestora ca state moderne intr-o epoca de afirmare a spiritului national.
"Intre 14 si 18 noiembrie 1878 Dobrogea a trait momente istorice comparabile cu evenimentul petrecut cu patru secole in urma, cand tinutul dunareano-maritim intra in componenta Tarii Romanesti. La Babadag, Tulcea si Constanta au sosit primele unitati ale armatei romane, abia reintoarsa din glorioasa batalie care daduse tarii independenta si dreptul de a reveni in tinuturile maritime stramosesti.[...] La 23 noiembrie 1878 autoritatile romanesti au preluat oficial administratia Dobrogei, dar trupele tariste au continuat sa stationeze aici si la inceputul anului 1879, un an aproape de la semnarea pacii. [...] Instaurarea, de facto, a suveranitatii Romaniei in cadrul noilor frontiere maritime incununa un act national de cea mai mare importanta: dupa Unirea Principatelor, in 1859, restabilirea autoritatii statului roman asupra Dobrogei, straveche provincie istorica romaneasca, poate fi socotita ca fiind a doua etapa fundamentala a procesului de desavarsire a unitatii de stat a romanilor. Noua fatada maritima, in lungime de 240 km, impreuna cu portul sau Constanta, deschidea Romaniei o larga fereastra spre marile si oceanele lumii, permitandu-i sa participe, sub aspect economic, politic si spirituasl, la dialogul mondial, in spiritul traditiilor si aspiratiilor sale de popor mandru, pasnic si talentat.
Astfel, istoria Dobrogei, parte a istoriei intregului pamant romanesc, demonstreaza cu putere un adevar fundamental: acela ca jugul asupririi straine poate frana sau intarzia pentru un timp evolutia unui popor, dar nu poate impiedica realizarea aspiratiilor sale legitime - cucerirea libertatii si unitatii, asigurarea progresului social - daca el este hotarat sa lupte pana la capat cu fermitate si eroism."


0 comentarii :

Trimiteți un comentariu