miercuri, 21 octombrie 2015

Festival de arta culinara turceasca

Duminica, 18 octombrie, ora 12.00, a avut loc la Cernavoda, la Restaurantul Holywood, Festivalul de arta culinara turceasca.

Au fost prezente filialele:din Constanta, Mangalia, Medgidia, Tulcea, Bucuresti, Galati, Cernavoda, Harsova,
Cumpana, Amzacea, Cobadin,Techirghiol, Tuzla, Macin, Babadag, Fantana Mare.





















luni, 19 octombrie 2015

Cine sunt tatarii?

In revista Qaradeniz Festival am dat de urmatorul articol pe care m-am gandit sa il "imortalizez " pe internet (avand in vedere ca acesta e modul cel mai accesibil si rapid de informare in ultima perioada). Revista am gasit-o pe jos, la iesire de la Festivalul Traditional de la Teatrul de Vara, pierduta nu se stie cum. Cand am vazut articolul mi-am dat seama ce trecatoare e hartia...Si informatia de altfel...

Am cautat revista pe Google si am gasit urmatorul link de unde se pot descarca reviste mai vechi Qaradeniz (Marea Neagra): aici.

Si acum articolul (pe care o sa il scriu in mai multe parti) scris de Drd. Metin Omer, profesor de istorie la cursul de istorie al tatarilor despre care am vorbit aici.


" Tatarii sunt un popor turcic de confesiune musulmana, impartiti in mai multe ramuri raspandite pe un areal geografic intins din Asia Centrala pana in Europa Rasariteana, dar care au reprezentanti pe toate continentele.

In ceea ce priveste numarul acestora, cu exceptia catorva cazuri particulare, nu exista statistici oficiale, estimarile mergand de la cateva milioane pana la cateva zeci de milioane. Cele mai importante sub ramuri tatare sunt: tatarii crimeeni si tatarii de pe Volga (de Kazan). Tatarii crimeeni se impart la randul lor in mai multe subgrupe. In Crimeea, patria mama a acestora, aceasta impartire se face in functie de zona geografica, de la sud la nord existand tatari crimeeni yaliboyu (in zona de coasta), tat (in zona centrala) si nogay (in zona de stepa). In Dobrogea, teritoriu spre care tatarii crimeeni au inceput sa emigreze dupa anexarea Hanatului Crimeeei in 1783 de la Imperiul Rus, aceasta impartire s-a restarns, astazi existand tatari kirim (cei veniti din interiorul penineulei) si tatari nogay.

Conform recensamantului din 2011, in Romania traiesc cu precadere in Dobrogea 20282 de tatari. Organizatia reprezentativa a acestora, Uniunea Democrata a Tatarilor Turco Musulmani din Romania (UDTTMR), detine date potrivit carora in Romania traiesc cel putin 40 000 de tatari. Evolutia demografica a acestora a fluctuat. Astfel, in anul 1878, cand in urma tratatului de la Berlin Dobrogea a intrat in granitele romanesti, pe teritoriul dintre Dunare si Mare, conform unui raport consular francez traiau 71146 (31.5 din totalul provinciei de 225692 locuitori ) tatari, 48783 (21,6%) turci, 46504 (21%) romani. Populatia tatareasca a fost intr-un declin continuu datorita emigrarii spre Imperiul Otoman, cu precadere spre regiunile de azi ale Turciei.

O crestere brusca a ponderii populatiei tatare s-a inregistrat in 1913, in urma celui de al Doilea Razboi Balcanic, cand Dobrogea de sud a fost incorporata Romaniei. In 1930 au fost recenzati peste 170000 de musulmani (reprezentati de turci si tatari).

Dupa instaurarea regimului comunist emigrarea in masa nu a mai fost posibila, ultimul recensamant din perioada comunista oferind pentru 1977 cifra de 23369 tatari.

In ceea ce priveste etnogeneza tatarilor, aceasta a dat nastere mai multor dezbateri atat in sanul comunitatii, cat si in randul specialistilor. In linii mari pot fi identificate mai multe etape, in urma carora s-au conturat principalele valori si repere ale identitatii tatare. O prima mentiune a tatarilor dateaza din anul 732, cand o stela funerara apartinand lui Kultighihin, conducatorul turcilor celesti (gokturk), este mentionat tribul celor treizeci de tatari. Totusi, analizand sursele chineze, atestarea tatarilor sub diferite denumiri poate fi dusa cu cateva secole in urma. Aceasta diviziune tribala a tatarilor s-a sfarsit odata cu formarea Imperiului lui Genghis Han in care acestia devin cel mai numeros grup.

In urma campaniilor spre Vest organizate de Genghis Han si de urmasii acestuia, tatarii ajung in regiunea Nordului Marii Negre. In 1241 ajung si in teritoriul romanesc. Fapt semnificativ, in aceasta perioada s-a petrecut si o etapa importanta a etnogenezei tatarilor. Ajunsi in Nordul zonei bazinului pontic, tatarii au intrat in contact cu populatii turcice care se stabilisera aici dinainte. Cel mai important element care a intrat in componenta tatarilor a fost cel kipciak. Chiar daca pentru perioada de dinainte exista dezbateri cu privire la natura turcica, dupa acest moment, fara indoiala tatarii devin turcofoni. Tot in aceasta perioada, ca urmare a faramitarii Imperiului lui Genghis Han, se pun si bazele primului stat tataresc prin excelenta: Hoarda (Oastea) de Aur cunoscut si ca Hanatul de Kipciak sau Ulus Jochi ( aprox. 1240-1502). Ca element al vietii spirituale, in timpul lui Berke Han (m.1266), conducatorul Hoardei de Aur, tatarii, urmand exemplul hanului lor, incep sa devina musulmani.



sursa imaginii: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/54/TatarFlags.jpg/300px-TatarFlags.jpg
Sfarsitul partii intai
Continuare aici: Cine sunt tatarii? (2)

duminică, 18 octombrie 2015

Sistemele Hubert

Intr-una din zile am fost la o prezentare la Forte Life a sistemelor Hubert. Acest sistem descoperit de Hubert Jentsch reprezinta un calcul numerologic al numelui, al datei de nastere pentru a obtine diverse concluzii cu privire la destinul, personalitatea, cariera  si compatibilitatile cu alte persoane.
Mai multe informatii cu privire la acest sistem le veti obtine de pe siteul http://www.rumba-imensity.de/ pentru cine intelege germana. La momentul cand am fost prezenta la workshop am inteles tot, dar  acum aproape ca am uitat tot.
Despre sistemul 21 sau cum sa gasesti partenerul ideal (intr-un pdf in franceza), click pe http://www.aurelia-soare.de/ si apoi pe textul  Le Système 21.

Ceva asementor am gasit pe siteul Garbo.

Doamna Aurelia Soare ofera consultanta cu privire la solutiile legate de partener, schimbarea sortii in pozitiv prin schimbarea numelui, analiza karmei, analiza personala.
Iata ce mai aflam: 

 " Cand procedati corect aveti succes cand nu, aveti esec !

Ciudat, atunci cand oamenii se casatoresc si accepta numele partenerei, sau al partenerului sau isi iau nume de artist, nu uita niciodata sa il foloseasca, cu toate ca de multe ori acest nume ii schimba soarta negativ sau pozitiv.
Soarta schimbata la femei (din pacate inconstient); se casatoresc de mai multe ori si isi iau numele sotului, isi vor da seama cu ce nume le-a mers mai bine, daca au avut succes sau insucces probind Hubertus System 21."

Mai jos sunt instrumentele necesare de calcul, adica legatura intre litere si cifre pentru calcul pe care le veti gasi in pdf-ul Sistem 21 de pe siteul Aureliei.




miercuri, 14 octombrie 2015

Ce am mai castigat

Pe 7 iulie 2013 am participat la un concurs pe blogul domnului Girel Barbu si am raspuns corect la intrebarea adresata cititorilor lui, castigand astfel carti scrise de dumnealui, cu autograf.




O sa scriu mai jos cateva epigrame din  "Ironiada"

Tema pentru acasa
Intr-o zi dascalul Petru,
Dicta foarte furios:
"Sa se afle diametru
...Cercului vicios" !

Turismul rural
Trec pe deal ciopoarele,
Behaie carlanii;
Lui ii plac mioarele
Dumneaei ciobanii!

Globalizare
Muncim ca americanii,
Ne hranim ca africanii,
Castigam ca nepalezii,
Platim taxe ca francezii.


Din "Cantece deochiate"

Rugaciune printre dinti

mai pune de-o revolutie iubita mea
de-atata liniste se strica apetitul
sa fie dungi de lana sau catifea
hai scapara pe limba mea chibritul

m-am saturat pana in creasta
de cucu-rigu si de cot-co-dac
du-te si cumpara libertate, nevasta
dar ambalata - nu vreau sa fie vrac

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Cetatenii - actori si spectatori

In Marling, Eindhoven, Olanda, vocile oamenilor au putut forma un spectaculos joc de lumini, deasupra capetelor lor, devenind artisti pe scena urbana, datorita sensorilor kinetici si laserelor.
Vibratiile au  ramas intr-un design inedit in aer chiar si dupa ce vocea a incetat sa vibreze.
Mai multe puteti vedea pe site . 
Acesta a fost un eveniment in Olanda in anul 2012, sa speram ca vor mai fi astfel de ocazii de joaca si explorare cu sunetele.









In Londra a avut loc un alt eveniment interactiv numit "The Burble", in care o structura masiva de  1000 de baloane umplute cu helium care contin LED - uri si minicontrolore care creeaza modele de lumini in aer, publicul devenind actor si spectator in acelasi timp.





Mai multe despre spectacole in aer liber  in care cetatenii se implica devinind actori, dar si spectatori puteti vedea aici
De asemenea siteul http://umbrellium.co.uk/ va va oferi noi viziuni asupra proiectelor in orase.

miercuri, 7 octombrie 2015

Povestea Fantanii din Bahcesaray






Alexandr Puskin - Fântânii din Bahcisarai

Fântâna a iubirii, vie!
Doi trandafiri ti-aduc în dar.
Soptirea ta mi-e draga mie,
Poeticul tau plâns, amar.

Ma scalda ca-ntr-o roua rece
O pulbere de-argint curat.
Curgi, drag izvor, si te petrece!
Sopteste-mi tot ce s-a-ntâmplat…

Fântâna-a dragostei, amara!
Pe-a tale lespezi am slavit
Iubita, departata tara.
Tu de Maria n-ai grait…

O, pala stea-n saraiul mare!
Si-aici uitarea te-a închis?
Maria si Zarema oare
Sunt numai umbra unui vis?

Sau poate a gândului aripa
Într-un pustiu a zugravit
Un vis care-a tinut o clipa,
De suflet în zadar râvnit?

 (sursa: http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/p/alexandr-puskin-6zuzocu/fantanii-din-bahcisarai-6zuztth.html#.VhVpE-xViko)



Pentru ca Puskin a dedicat aceasta poezie  fantanii din Bahcesaray, a salvat  localitatea de schimbarea numelui. 

In spatele acestei poezii se afla o poveste de dragoste cutremuratoare, ilustart si intr-un poem coregrafic in 4 acte, compus de Boris Asafiev.

"Orasul care da titlul poemului si al baletului, Bahchisarai, este situat in Crimeea centrala si a fost capitala a Hanatului tatar. Palatul din Bahchisarai a fost construit de hanul Sahib I Giray in 1532, an ce marcheaza si fondarea orasului. Printre locurile care amintesc de stralucitoarea viata a hanilor sunt Fantana de aur, Marea Moschee, Haremul sau Sala Divanului.

Punctul de atractie al palatului il constituie Fantana lacrimilor, care dateaza din 1764. O legenda spune ca Qirim Giray, un han neinfricat, s-a indragostit de o printesa numita Dilara. Aceasta fata era tot ce avea hanul mai scump pe lume. Insa fericirea lor nu a durat mult: frumoasa printesa a murit pe neasteptate, otravita, din gelozie, de una dintre femeile din harem. Coplesit de durere, Qirim Giray si-a inmormantat iubita cu cele mai inalte onoruri, ridicand in memoria ei un mauseoleu. Langa mausoleu, din ordinul hanului s-a sapat si o fantana. Potrivit legendei, aceasta fantana este o expresie a tristetii in care s-a cufundat hanul dupa moartea iubitei sale Dilara.

Legenda interpreteaza metaforic simbolurile cuprinse in Fantana. Floarea de marmura este vazuta ca un ochi inlacrimat. Lacrimile umplu cupa inimii cu durere si amaraciune. Cupele mai mici in pereche semnifica timpul care vindeca tristetea. Insa amintirile reinvie durerea. Ciclul acesta se reia pana cand persoana respectiva isi incheie misiunea pe pamant si paseste in vesnicie, simbolizata de spirala din partea de jos a Fantanii.

Puskin a vizitat Palatul din Bahchisarai in 1820, iar impresiile sale de calatorie au fost reunite, sub forma lirica, in poemulFantana din Bahchisarai, publicat in 1824.


SUBIECTUL
Prolog
Hanul Ghirei viseaza langa “Fantana lacrimilor”, construita in amintirea Mariei.
Actul I
Intr-un vechi castel, Maria, fiica unui nobil polonez, isi sarbatoreste ziua de nastere. Castelul este inundat de lumina, iar invitatii sunt delectati cu muzica. In parcul castelului isi fac aparitia Maria si logodnicul ei, Vaslav, fericiti. Portile castelului se deschid larg si oaspetii coboara in parc in ritmul solemn al unei poloneze. Gazda si frumoasa lui fiica deschid dansul.
Deodata, printre invitati isi face loc seful garzilor castelului, ranit, aducand vestea unui atac tatar. Printul Adam isi aduna oastea. Femeile se refugiaza in castel. Polonezii se pregatesc sa ii infrunte pe tatari.
Catelul e in flacari. Oastea poloneza este rapusa in lupta. Maria si Vaslav fug prin foc, incercand sa scape. Fuga lor este zadarnicita de Hanul Ghirei. Vaslav il ataca, insa moare strapuns de pumnalul lui Ghirei. Hanul se apropie de fata lipsita de aparare, ii smulge valul de pe fata si ramane uimit de frumusetea ei.
Actul al II-lea
Haremul Hanului Ghirei, in palatul din Bahchisarai. Printre tinerele din harem se afla si Zarema, «steaua iubirii», sotia preferata a lui Ghirei. Rasuna muzica razboinica. Sotiile si amantele se pregatesc sa il intampine pe Han.
Tatarii se intorc din razboi, aducand cu ei prada bogata. Maria, facuta prizoniera, este atent supravehgheata. Ghirei intra in harem. Pare ingandurat. In zadar incearca Zarema sa il binedispuna: coplesit de iubirea pentru Maria, Hanul o ignora. Zarema isi da seama ca a pierdut dragostea lui Ghirei.
Celelalte fete incearca si ele sa il distreze pe stapan. Zarema vrea sa ii recastige sentimentele de odinioara, insa in zadar. Ghirei o respinge si pleaca, iar Zarema se prabuseste de durere.
Actul al III-lea
O odaie somptuoasa in palatul Hanului. Pazita de o batrana, frumoasa Maria isi deplange soarta. Harpa este tot ce i-a mai ramas din viata, libertatea si fericirea de altadata.
Visarea fetei este intrerupta de Ghirei, care o implora sa ii accepte iubirea si averea. Insa tot ce simte Maria pentru cel care i-a ucis logodnicul, familia si prietenii sunt teama si repulsia. Ghirei iese indurerat din camera.
Tarziu in noapte, Zarema se strecoara in odaia Mariei. Ii povesteste printesei despre dragostea ei inflacarata pentru Ghirei, cerandu-i Mariei sa il indeparteze pe Han, ca s-o ajute sa ii recastige iubirea. Maria nu poate intelege vorbele pline de pasiune ale Zaremei, care ii provoaca spaima.
Brusc, Zarema vede pe podea coiful lui Ghirei. Stapanita de gelozie, Zarema se napusteste asupra Mariei cu un pumnal. Printesa este hotarata sa se lase strapunsa de taisul armei. Ghirei intra in odaie si incearca sa o opreasca pe Zarema. Este prea tarziu: Maria moare, rapusa de rivala ei.

Actul al IV-lea
Curtea palatului Hanului. Ghirei este inconjurat de servitori, razboinici si sclavi. Nimic nu il mai inveseleste pe Han, nici prazile bogate, nici frumoasele sale iubite.
Garzile o conduc pe Zarema la moarte. Ghirei le ordona sa o arunce de pe o stanca inalta. Nurali, generalul apropiat al Hanului, incearca sa il faca sa se razgandeasca, insa Ghirei este de neinduplecat. Dupa executia Zaremei, Hanul le porunceste tuturor sa il lase singur.
Epilog
Ghirei sta langa «Fantana lacrimilor»: amintirile ii aduc din nou aproape imaginea frumoasei Maria."
sursa: https://baletlasuperlativ.wordpress.com/ghid-de-balet-2/fantana-din-bahchisarai/
Mai jos baletul rusesc Fantana din Bakhchesarai, inspirat in 1823 de poemul lui Alexander Pushkin cu acelasi titlu. Cu muzica lui Boris Asafiev si coregrafia de Rostislav Zakharov a avut premiera in Saint Petersburg (apoi Leningrad) in 1934 la Teatrul de Opera si Balet Kirov, acum Teatrul Mariinsky.
Bakhcisaray este in Crimeea langa Yalta; palatul a fost construit in secolul 16, dar a fost distrus si reconstruit de nenumarate ori. Fantana care exista este numita Fantana lacrimilor a fost construita in memoria iubirii fata de Maria, ea reprezentand si lacrimile tuturor indragostitilor din aceasta lume, care plang de dor.


duminică, 4 octombrie 2015

Eveniment al culturii si bucatariei turcesti de toamna

Am mai vorbit despre aceste tipuri de evenimente aici si aici si aici.


Fundatia de Servicii Islamice din Romania Filiala Cobadin Casa de Cultura A sindicatelor Constanta organizeaza bazarul kermes, cu produse realizate manual , mancaruri traditionale gatite acasa, imbracaminte, copii, adulti, barbati, femei, plastice, incaltaminte, covoare, diverse produse alimentare.
Deschiderea a avut loc la data de 2 octombrie 2015, ultima zi va fi luni, 0ra 19.00, 11 octombrie 2015.


sâmbătă, 3 octombrie 2015

Zilele Recoltei Cernavoda 2015

PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR CULTURAL-ARTISTICE DESFASURATE CU OCAZIA “ZILELE RECOLTEI “ CERNAVODĂ 02-04.10.2015
VINERI: 02.10.2015
- 10.00-17.00 – Montarea standurilor comercianților de : legume-fructe, produse de panificație și patiserie, dulciuri de casă, preparate ecologice din carne, brânzeturi, produse de vinificație (tulburel, must), flori, îmbracăminte toamnă-iarnă, mititei, pastramă, bere, etc.
- 17.00 - 20.00- Muzică ambientala populara si de petrecere,
SÂMBATĂ: 03.10.2015
- 17.00-20.00 - Concert de muzică populară și de petrecere susținut de către artiștii Casei de Cultură “I.D.Chirescu” Cernavoda și colaboratorii acesteia;
- 17.00-17.40 – Cunoscuta cântareață de muzică populară și de petrece, Angela Mogâlă va încanta publicul cernavodean cu frumoase cântece din palmaresul propriu;
- 17.40-18.20 – Solista de muzică populară Maria Zamfir ne va delecta auzul cu frumoase cântece tradiționale românești;
- 18.20-19.20 – Cântărețul de muzică populară dobrogeană, Mihai Oprea va face înca o dată dovada calității interpretative fară cusur a cântecelor sale;
- 19.00-19.30 – Tânăra cântareață de muzică populară Petruța Simion va delecta publicul prezent cu antrenante cântece din Marginimea Sibiului;
- 19.30-20.00- Colaboratorul nostru de suflet, Florea Florentin va interpreta cântece vesele de petrecere adecvate momentului sărbatoresc;
- 20.00- Încheierea programului cultural-artistic al celei de-a II-a zile a sărbătorii “ Zilele Recoltei ”.
Prezentator: Sorina Popa
DUMINICĂ: 04.10.2015
- 17.00-20.00 – Spectacol susținut de către artiștii Casei de Cultură “I.D.Chirescu” Cernavoda și colaboratorii acesteia;
- 17.00-17.20- Fanfara copiilor “Axiopolis” îndrumată de dirijorul Adrian Dumitrache va interpreta o suită de cântece de promenadă;
- 17.20-17.28 – Ansamblul folcloric “Mugurelul” pregatit de doamna Mariana Mazilu va evolua pe scenă făcând înca o dată dovada înaltului profesionalism dobandit prin muncă multă și seriozitate;
- 17.28-17.40 – Fetele trupei mari “Trio Cantado” vor oferi publicului antrenante melodii adecvate momentului pe care îl sărbătorim;
- 17.40-17.45 – Ansamblul artistic de dansuri “Audeo” condus de doamna Aneta Ionița va evolua pe scenă cu momente artistice de neuitat;
- 17.45-18.00 - Fetele trupei mici “Trio Cantado” vor delecta publicul prezent cu melodii care mai de care mai vesele și tinerești;
- 18.00-18.05-Ansamblul “Contemp Dance” pregatit de doamna Adriana Hoidrag va evolua în scena în ipostaze artistice inedite;
- 18.05-18.12- Evoluția în scena a ansamblului de dansuri populare “Mugurelul” condus de doamna Mariana Mazilu;
- 18.12-18.30- Solista de muzică populară Maria Zamfir va interpreta cantece populare din diverse regiuni ale țării;
- 18.30-18.37 – Evoluția în scenă a ansamblului artistic de dansuri “Audeo” pregatit de doamna Aneta Ionița;
- 18.37-18.47- Solista de muzică ușoară Delia Marinciu va interpreta cateva melodii captivante, din repertoriul romanesc și internațional;
- 18.47-18.52 – Evoluția trupei “Contemp Dance” îndrumată de doamna Adriana Hoidrag;
- 18.52-19.07 – Cântărețulde muzică populară , Mihai Oprea ne va înveseli cu frumoase cântece populare dobrogenești și nu numai;
- 19.07- 19.12 - Evoluția în scenă a ansamblului de dansuri populare “Mugurelul” condus de doamna Mariana Mazilu;
- 19.12-19.25 – Solista de muzică ușoară Madalina Marinescu va aborda câteva piese muzicale antrenante cu care va binedispune publicul;
- 19.25-19.30 – Evoluția în scena a ansamblului artistic de dansuri “Audeo” pregatit de doamna Aneta Ioniță;
- 19.30-19.35 – Evoluția trupei “Contemp Dance” îndrumată de doamna Adriana Hoidrag;
- 19.35-20.00 - Cunoscuta cântareață de muzică populară și de petrece, Angela Mogâlă va încanta publicul cernavodean cu frumoase cântece din palmaresul propriu;
- 20.00- Încheierea programului cultural-artistic dedicat “ Zilele Recoltei ”.
- Prezentator:Adriana Adelaida Hoidrag