Postări
Cum am vazut fragmentul de mai jos, mi-am zis sa il pun pe blog pentru a nu se pierde.
<<”Amintiri de neuitat”- Bekir Seitabla și Dilara Seitabla, ed. 2014
Țin să redau un scurt fragment din această minunată carte, care ne face cunoștință, pentru cei care nu au avut ocazia să vadă dar și pentru cei care au avut privilegiul să ajungă pe aceste meleaguri, cu tărâmurile nu prea îndepărtate ale Peninsulei Crimeea.
Amintirile din carte sunt deosebit de prețioase. Ele ne vorbesc despre o mulțime de întâmplări, datini, obiceiuri, amănunte despre meșteșuguri, profesii, petreceri, călătorii, despre frumusețea fetelor, a portului tradițional, despre drama personalităților crimeene, despre bogăția pământului crimeean.
Serhan Osman
<<”Amintiri de neuitat”- Bekir Seitabla și Dilara Seitabla, ed. 2014
Țin să redau un scurt fragment din această minunată carte, care ne face cunoștință, pentru cei care nu au avut ocazia să vadă dar și pentru cei care au avut privilegiul să ajungă pe aceste meleaguri, cu tărâmurile nu prea îndepărtate ale Peninsulei Crimeea.
Amintirile din carte sunt deosebit de prețioase. Ele ne vorbesc despre o mulțime de întâmplări, datini, obiceiuri, amănunte despre meșteșuguri, profesii, petreceri, călătorii, despre frumusețea fetelor, a portului tradițional, despre drama personalităților crimeene, despre bogăția pământului crimeean.
Serhan Osman
”Moartea oricărui bătrân este dispariția unei biblioteci”.
Capitala de sute de ani a poporului din Crimeea, centru cultural economic, religios, național, izvorul tradițiilor autentice, cunoscutul Bahçisaray, desigur necesită o cercetare amănunțită din partea specialiștilor.
Amintirile mele sunt legate doar de anii 1920 și pot fi niște mărturii sincere.
Un filozof spunea:”Moartea oricărui bătrân este dispariția unei biblioteci”.
Așa că, și eu, înainte ca focul vieții să mă fi mistuit, am dorit să las câteva pagini rudelor mele dragi.
Amintirile mele cele mai duioase, dar și cele mai dureroase, sunt cele legate de acei oameni, persoane, ce au trăit pe aceste meleaguri.
Orașul Bahçisaray, începând de la Salaciăk până la poarta cu arcade, (Kemer-Kapi) era un oraș eminamente populat de tătari. Chiar dacă, erau ici acolo câteva familii de Karaim sau Kârâmciak, aceștia erau mult integrați, atât ca limbă vorbită cât ca și obiceiuri cu cea a tătarilor-krimeeni, așa că nu produceau vre-o disonanță în sânul comunității majoritare.
Rușii erau un număr absolut nesemnificativ.
Oriunde te duceai se vorbea doar în limba tătară-krimeeană, portul, comportamentul, tradițiile erau cele tipice acestei etnii.
În orice direcție ai privi vedeai siluieta unui minaret, care imediat îți dădea de știre că te afli într-o comunitate pur musulmană.
Nici un alt oraș din cele treisprezece mai însemnate, din Crimeea nu era ca Bahçisaray, doar al tătarilor.
Dacă ne referim la graiul vorbit în această zonă, e de remarcat că față de dialectul din zona nordică a peninsulei, cu influiențe Kâpceak-Nogai, aici sunetele sunt mai moi și mai melodioase.
Pe măsură ce ne apropiem de malul mării, în zona Yalta, influiența turcică este mult mai pregnantă.
În jurul Bahçisaray-ului, zona centrală a peninsulei dialectul este denumit Orta Yalak, adică dialect de mijloc.
Dealtfel întreaga comunitate turco-tătară a acceptat ca limbă oficială acest dialect.
........................................................................................................................................................
Toate cunoștințele mele din acea perioadă, oameni inteligenți, culți, ageri, toți unul câte unul au fost închiși, surghiuniți, sau pur și simplu împușcați.
Toți aveau o singură vină, erau tătari și își iubeau cu adevărat neamul.>>
Cu ajutorul Hani Osman.
Amintirile mele sunt legate doar de anii 1920 și pot fi niște mărturii sincere.
Un filozof spunea:”Moartea oricărui bătrân este dispariția unei biblioteci”.
Așa că, și eu, înainte ca focul vieții să mă fi mistuit, am dorit să las câteva pagini rudelor mele dragi.
Amintirile mele cele mai duioase, dar și cele mai dureroase, sunt cele legate de acei oameni, persoane, ce au trăit pe aceste meleaguri.
Orașul Bahçisaray, începând de la Salaciăk până la poarta cu arcade, (Kemer-Kapi) era un oraș eminamente populat de tătari. Chiar dacă, erau ici acolo câteva familii de Karaim sau Kârâmciak, aceștia erau mult integrați, atât ca limbă vorbită cât ca și obiceiuri cu cea a tătarilor-krimeeni, așa că nu produceau vre-o disonanță în sânul comunității majoritare.
Rușii erau un număr absolut nesemnificativ.
Oriunde te duceai se vorbea doar în limba tătară-krimeeană, portul, comportamentul, tradițiile erau cele tipice acestei etnii.
În orice direcție ai privi vedeai siluieta unui minaret, care imediat îți dădea de știre că te afli într-o comunitate pur musulmană.
Nici un alt oraș din cele treisprezece mai însemnate, din Crimeea nu era ca Bahçisaray, doar al tătarilor.
Dacă ne referim la graiul vorbit în această zonă, e de remarcat că față de dialectul din zona nordică a peninsulei, cu influiențe Kâpceak-Nogai, aici sunetele sunt mai moi și mai melodioase.
Pe măsură ce ne apropiem de malul mării, în zona Yalta, influiența turcică este mult mai pregnantă.
În jurul Bahçisaray-ului, zona centrală a peninsulei dialectul este denumit Orta Yalak, adică dialect de mijloc.
Dealtfel întreaga comunitate turco-tătară a acceptat ca limbă oficială acest dialect.
........................................................................................................................................................
Toate cunoștințele mele din acea perioadă, oameni inteligenți, culți, ageri, toți unul câte unul au fost închiși, surghiuniți, sau pur și simplu împușcați.
Toți aveau o singură vină, erau tătari și își iubeau cu adevărat neamul.>>
Cu ajutorul Hani Osman.
0 comentarii :
Trimiteți un comentariu